Banca lui Umbrărescu, aproape gata de lansare

0

Cei doi veterani ai sistemului bancar îşi pun în joc experienţa şi reputaţia pentru a ridica un nou jucător pe piaţa finanţărilor pentru companii mici şi medii.

 

Surse bancare afirmă că acţionarul majoritar al BRCI Dorinel Umbrărescu, care deţine o participație de circa 93,3%, ar fi hotărât să-i lase mână liberă lui Burduja, neintenţionând să se implice în businessul curent, conform zf.ro.

 

Dacă Feroviara lui Valer Blidar a pornit de la zero în 2009 şi a avut nevoie de patru ani pentru a se apropia de pragul de rentabilitate, BRCI se bazează pe scheletul fostei ATE Bank şi îşi face apariţia pe piaţă într-o perioadă în care economia începe să mişte.

 

Din conducerea executivă a BRCI mai fac parte Dorin Badea, fost director al trezoreriei UniCredit Ţiriac Bank, Gabriel Arsene, care a lucrat în divizia corporate a Raiffeisen pe vremea când era condusă de Burduja, iar apoi la Grivco, unde a ocupat postul de CFO, şi Andrei Popovici, fost consultant la McKinsey.

 

Al cincilea membru al directoratului, care încă aşteaptă aprobarea de la BNR, este Doru Petruţi, fost responsabil cu riscul la RBS. El a părăsit banca britanică în septembrie anul trecut, a trecut o scurtă perioadă prin UniCredit, iar acum face parte din echipa lui Burduja.