Bancpost: Autorul jafului de la Galaţi a furat 7.762 lei şi 2.200 euro

De asemenea, Bancpost precizează că jaful a avut loc în jurul orei 14:20. „Casiera Bancpost a acţionat conform procedurilor interne de securitate şi, în plus, s-a comportat astfel încât nu a produs panică în rândul clienţilor şi al celorlalţi salariaţi care se aflau în acel moment în agenţie”, susţine Bancpost în comunicat.

La ora 13 şi 59 de minute, un bărbat cu cagulă pe cap şi un pistol în mână a intrat într-o bancă din zona centrală a oraşului. I-a cerut banii casierei şi după ce i-a primit, s-a făcut nevăzut, potrivit Realitatea.NET. Totul s-a petrecut în numai două minute. Nimeni din magazinele sau firmele de lângă bancă nu a observat nimic.

Jandarmii gălăţeni au organizat patrule auto şi pedestre pentru căutarea şi prinderea suspectului. Poliţia are şi semnalmentele suspectului.

”Avea o geacă bleumarin, partea superioară şi mânecile gri, cagulă de material textil negru, deschisă la ochi, în faţă un rucsac special pentru a pune banii, un pulover bleumarin, 25- 30 de ani, 1.75-1.80 înălţime”, a precizat Ştefan Gohoreanu, purtător de cuvânt IPJ Galaţi.

Poliţia şi jandarmii au organizat filtre atât în zonă cât şi la ieşirile din oraş.

În acea unitate bancară nu exista un paznic. Poliţiştii au început o anchetă pentru identificarea autorului. Aceştia speră să afle identitatea autorului din imaginile captate de camerele de supraveghere.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed