Bani pentru reabilitarea termică a locuinţei şi instalarea de panouri fotovoltaice. Se dau până la 20.200 euro pe familie

Catalina Mares

fotovoltaice

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunţat vineri că a aprobat 28 de proiecte prin care 14.800 de familii vulnerabile din România vor beneficia de vouchere REPowerEU – PNRR, în valoare totală de 1,48 miliarde lei, pentru reabilitarea termică a locuinţei şi instalarea de panouri fotovoltaice, fiecare familie urmând a primi până la 20.200 euro.

”Veşti bune pentru 14.800 de familii vulnerabile din România! Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a aprobat 28 de proiecte prin care aceste gospodării vor beneficia de vouchere REPowerEU – PNRR, în valoare totală de 1,48 miliarde lei (300 milioane €)”, scrie Ministerul Investiţiilor pe Facebook. 

Potrivit instituţiei, cu sprijinul acestor fonduri, fiecare familie va putea primi până la 20.200 euro pentru: Reabilitarea termică a locuinţei; Instalarea de panouri fotovoltaice (min. 3kW) pentru consum propriu; Audit energetic şi expertiză tehnică Certificat de performanţă energetică.

„Cu aceste investiţii, ajutăm unele dintre cele mai vulnerabile gospodării din ţară să devină mai eficiente energetic şi mai independente”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

MInisterul precizează că urmează etapa de contractare, iar în curând vor începe lucrările. 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole