Bani super mulți pe lângă salariu! Veste bună pentru angajații din România

0

Fie că este vorba despre bani sau despre alte beneficii pe lângă salariu, bonusurile date pe lângă salariu încep să devină o practică tot mai răspândită, ceea ce este o veste cât se poate de bună pentru angajații din România. Datele arată că angajatorii au oferit în 2019, în medie, aproximativ 400 de lei pe lună, pe lângă salariu.

 

Tichetele de masă, cadourile, turismul intern, decontarea transportului la serviciu și serviciile de sănătate sunt principalele beneficii alese, în 2019, de angajații români care au acces la un sistem flexibil de acordare de beneficii extrasalariale, potrivit Analizei anuale BenefitOnline.ro asupra industriei de beneficii extrasalariale din România.

 

Sumele alocate de companii pentru beneficiile angajaților au ajuns anul trecut la 227 de milioane de lei (aproximativ 48 milioane de euro), față de 114 milioane de lei, în 2018. Angajații au direcționat circa 77% din bugetele din 2019 pentru beneficii scutite total sau parțial de taxe.

 

Datele analizează comportamentul a peste 183.000 de angajați, de la peste 300 de companii din mediul privat, care utilizau platforma de beneficii flexibile BenefitOnline.ro la finalul lui 2019. Aceștia reprezintă circa 5% din totalul forței de muncă privată din România.

 

„Ne așteptăm anul acesta la o creștere importantă a bugetelor de beneficii acordate prin BenefitOnline.ro până la aproximativ 350 de milioane de lei și la un număr de 250.000 de utilizatori în platformă. O pondere semnificativă din sumele cheltuite în acest an va fi direcționată către vacanțe în România, activități culturale sau abonamente sportive, acestea fiind și categoriile care ne așteptăm să înregistreze cele mai importante creșteri în 2020”, spune Stelian Bogza, cofondator BenefitOnline.ro.

 

Articolul integral pe CAPITAL