O altă bancă chineză a suspendat tranzacţiile de tip interest rate swap cu mai multe bănci europene.
Informaţiile arată că instituţiile de credit din China s-au alăturat numărului tot mai mare de bănci care încearcă să-şi reducă expunerea pe zona euro.
Printre băncile vizate de decizia instituţiilor de credit chineze se numără Societe Generale, BNP Paribas şi Credit Agricole, cel mai mari grupuri financiare franceze.
Bank of China a suspendat tranzacţiile cu băncile franceze şi din cauza reducerii ratingurilor de credit ale acestora de către agenţia Moody's, au adăugat sursele citate.
Banca chineză a întrerupt tranzacţiile şi cu grupul elveţian UBS, care a anunţat recent o pierdere de 2,3 miliarde de dolari cauzată de tranzacţii neautorizate efectuate de un trader.
Contactaţi de Reuters, reprezentanţii Societe Generale, UBS, Credit Agricole şi BNP Paribas au refuzat să comenteze informaţiile.
Mai multe bănci din Asia şi-au restrâns în ultimele luni expunerea la băncile europene, pentru a evita riscurile asociate intrării Greciei în default (incapacitate de plată) şi alte potenţiale incidente similare în zona euro.
Băncile europene au apelat la liniile swap oferite de Banca Centrală Europeană, pentru a evita costurile ridicate ale finanţării în dolari şi incertitudinile privind riscul de contraparte de pe pieţele interbancare.
Cu toate acestea, decizia de a întrerupe tranzacţiile de tip interest rate swap dezvăluie o îngrijorare profundă.
Alte bănci chineze importante, precum Industrial and Commercial Bank of China, China Construction Bank şi Agricultural Bank of China, au afirmat pentru Reuters că funcţionează în condiţii normale.
Chinezii lovesc băncile europene
Publicat la 20.09.2011, 07:33:35
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
