Bărbaţi la pachet: Serviţi aici sau luaţi pentru acasă?

Mucenic Ioana

Site-ul de matrimoniale AdopteUnMec.com şi-a deschis magazin pe Rue des Halles din Paris. Conceptul? Bărbaţi în vitrine pentru femeile în căutarea partenerului ideal. La subsol, un “lounge” pentru clientele care vor să aprofundeze cunoaşterea alesului.

 

Totul a plecat de la o glumă de 1 aprilie, povesteşte directorul de marketing şi comunicate al site-ului. Reacţia publicului a depăşit însă orice aşteptare, aşa că gluma a devenit proiect şi s-a materializat în buticul Adopte un mec. Adoptă un tip. Inaugurarea s-a făcut ajutorul unor membri ai site-ului, dintre cei mai arătoşi, care s-au instalat în vitrinele magazinului, aranjate după modelul cutiilor celbrului Ken, partenerul lui Barbie.

 

Fiecare tip încarnează o categorie anume, de la mecanic la surfeur, trecând prin genul rocker. Clientele pot consulta, pe loc, profilul complet al bărbatului care le interesează, dar îi pot găsi fişa şi pe site.

 

“Cunosc deja puţin acest site şi toate acestea mi se par amuzante. Îţi aminteşte cumva de cartierul roşu din Amsterdam, dar este mult mai soft şi este pentru noi, fetele. Cred că e minunat şi e diferit.. Pentru prima dată avem posibilitatea să facem o o alegere şi nu mai trebuie să trecem prin încercările şi necazurile jocului de seductie, aşa că este o idee genială. E diferit. Se dovedeşte că băieţii se pot amuza de ei înşişi şi că cei de aici au simţul umorului”, spune una din cliente.

 

Deschis în 2008, AdopteUnMec.com se laudă cu 4,7 milioane de înscrişi şi 600 de mii de membri activi. Site-ul are 30 de angajaţi şi a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 9,4 milioane de euro. Pentru acest an, proprietarii contează pe 15 milioane. Asta pentru că, deşi femeile au acces gratuit, bărbaţii trebuie să plătească 30 de euro pe lună.

 

 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole