Bărbații torturați de polițiștii de la Secția 16 au murit în mod suspect. Ministrul Bode a dispus un control

Un alt bărbat dintre cei care au fost torturați de polițiștii de la Secția 16 pe un câmp de la marginea Capitalei a fost găsit mort.

 

Decesul acestuia este cu atât mai suspect cu cât, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, și celălalt tânăr implicat în cazul de tortură a murit, din cauze aparent naturale. Bărbatul era cunoscut cu probleme legate de droguri, spun surse din rândul anchetatorilor.

 

 

Scandal la ședința PNL, provocat de prezența lui Raed Arafat: E o greșeală politică MAJORĂ

 

 

Bărbatul în vârstă de 39 de ani a mers în vizită la un prieten și acolo i s-a făcut rău. A chemat ambulanța, dar în scurt de la sosirea medicilor a murit. Avocatul familiei spune că moartea este considerată una suspectă pentru că acasă la el polițiștii au găsit ușa apartamentului deschisă și niciun bun nu era dispărut.

 

 

Cum a cheltuit Primăria peste 3,5 milioane de euro din banii bucureștenilor pentru un spital care nu se va mai construi

 

 

Familia vrea să meargă mai departe cu procesul în care cere daune Poliției Române și să se stabilească de ce a murit tânărul, mai ales că ei spun că nu există suspiciunea ca moartea să fi fost datorată consumului de droguri.

 

Ministrul de Interne a spus că nu se poate face legătura dintre moarte și plângerea depusă.

 

„Bărbații torturați au fost găsiți morți. Corpul de control realizează o acțiune la secția 16, voi prezenta public concluziile. Am văzut și eu aceste informații. Nici nu poate fi vorba, nici prin gând să nu ne treacă să facem astfel de comparații cu oameni care depun o plângere și ulterior dispar”, a declarat Lucian Bode.

 

La rândul său, avocatul Adrian Cuculis spune că Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis dosar penal de moarte suspectă.

 

„Tânărul care a fost bătut de către polițiștii de la Secția 16 a decedat inexplicabil vineri. Pentru acest lucru și mai ales ca sunt suspiciuni cu privire la moartea lui, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a deschis dosar penal pentru moarte suspectă. Astazi i se face autopsia în vederea stabilirii cauzei decesului”, a declaarat Cuculis pentru ziare.com.

 

Medicii de la IML vor fi cei care vor stabili cu exactitate cauza decesului.

 

Reamintim că acuzațiile celor doi tineri au dus la inculparea a nouă agenți de poliție de la Secția 16 din București, printre care și a unui lider de sindicat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed