Băsescu: Am nevoie de sprijinul vostru pentru realizarea acordului de coabitare cu Ponta

0

„Dragii mei, aceste obiective interne, fie că vorbim de legea sănătăţii, de legea electorală, fie că vorbim de revizuirea Constituţiei, fie că vorbim reorganizarea administrativă sunt obiective pe care prin negociere le-am înscris şi în acordul de coabitare cu primul-ministru al României, Victor Ponta. Sunt obiective la care ţin şi care sunt necesare României. Aş avea nevoie de sprijinul dumneavoastră politic pentru ca acest protocol să devină realitate, pentru că în mod cert există în USL o opoziţie puternică pentru respectarea criteriilor de revizuire a Constituţiei, pentru o corectă reorganizare administrativă a ţării, chiar pentru o corectă lege electorală sau pentru o corectă nouă lege a sănătăţii”, a afirmat Băsescu.

 

Şeful statului a atacat din nou Guvernul şi pe premier pe tema aderării la spaţiul Schengen, reluând aceeaşi temă pe care a repetat-o în ultimele săptămâni. „Un alt obiectiv fundamental ca şef al statului român este acela de a crea condiţii în ţară ca România să fie apărată în interiorul UE”, a afirmat Băsescu, el reluând ideea că „nu poţi să spui că vreau în Schengen când tu ai miniştri cu dosare penale în instanţă”.

În ciuda solicitării de sprijin, Băsescu i-a avertizat pe membrii PDL că el este cel care va alege încotro să se îndrepte după încheierea mandatului la Cotroceni.  „Am spus ca voi reveni în politică şi voi reveni având ca obiectiv 2016 – dreapta la putere. Să nu vă gândiţi că îmi trece prin cap să mă aşez în fruntea vreunui partid. Voi fi acela care cu experienţa mea, cu autoritatea mea şi sper eu cu credibilitatea cu care îmi voi termina mandatul voi putea să ajut această construcţie”, a spus Traian Băsescu în încheierea discursului pe care l-a ţinut la Convenţia Naţională a PDL.

La lucrările Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL urmează să fie ales noul lider al partidului, în cursă fiind înscrişi Vasile Blaga, Elena Udrea şi Monica Macovei.