Băsescu: Deficitul să fie mai mic de 3%. Guvernul să găsească soluţii de diminuare a împrumuturilor

„Datorită situaţiei din UE, a situaţiei economice şi a situaţiei regionale, influenţată în primul rând de Grecia, bugetul anului 2012 trebuie să fie extrem de prudent. Nu neapărat pentru că nu am găsi bani să finanţăm deficitul, dar mai ales pentru că finanţarea deficitului este extrem de scumpă”, a spus Băsescu, luni, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

 

El a precizat că la întrevederea de luni, de la Palatul Cotroceni, cu premierul Emil Boc, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi membri ai Executivului, s-a făcut o analiză a situaţiei economice din UE şi din regiune în general.

 

„Trebuie revizuită ţinta de deficit. Datorită costurilor de finanţare este bine să abordăm bugetul 2012 cu un deficit mult mai mic de trei procente calculate pe ESA. Cât va fi acest mult mai mic, trebuie să analizeze Guvernul şi să găsească soluţii de diminuare a nevoii de împrumut de pe piaţa internă şi externă”, a mai spus Băsescu.

 

Şeful statului a afirmat că s-a discutat şi despre absorbţia fondurilor europene şi despre posibilitatea pe care o are bugetul de stat, dar şi piaţa bancară din România de a susţine un deficit bugetar.

 

„Am discutat despre nevoia de transparentizare a bugetului de stat şi i-am avertizat, n-o fac prima dată, pe membrii Cabinetului că voi trimite înapoi la Cabinet un buget care nu arată exact unde se duc banii de investiţii”, a spus şeful statului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed