Băsescu: O ţară care se împrumută să plătească salariile şi pensiile este o ţară de mâna a doua (VIDEO)

0

„Vă rog să vă gândiţi şi la cum se duce un ;ef de stat şi spune: mai am nevoie de împrumuturi, dar ce autostrăzi vrei să faci? Nu, ca să plătim salariile şi pensiile. Deci, o ţară care ia împrumuturi să-şi plateasca salariile şi pensiile e o ţară de mâna a doua”, a spus preşedintele la postul public de televiziune.

Preşedintele avertizează că România va trebui să facă în continuare împrumuturi pentru acoperirea deficitului de pensii, care va ajunge de la 3, 7 miliarde de euro pana la 4,5 miliarde de euro pana dupa 2012.

„În 2013, pe legislaţia existentă, deficitul fondului de pensii va fi de 4 miliarde la pensiile civile, plus o jumătate de miliard la pensiile militare, 4,5 miliarde de euro. Vom avea tot timpul, între 3 şi 4 miliarde, tot timpul avem de finanţat deficitul bugetului de pensii”, a explicat Traian Băsescu.

În ceea ce priveşte sistemul fiscal, preşedintele spune că România este o ţară departe de a fi o ţară cu fiscalitate excesivă, la acest capitol situându-se mult sub media Uniunii Europene.

„În 2011 deficitul pe legislaţia existentă va fi de 3,6 miliarde la care se adaugă încă o jumătate de miliard, adică 4,1 miliarde”, a mai adăugat Băsescu.

Citeşte mai mult despre declaraţiile lui Traian Băsescu la TVR aici