Bătălia pentru Soledar. Grupul Wagner anunță că a cucerit orașul, ucrainenii susțin contrariul

Mihai Voican

O nouă zi a războiului din Ucraina, iar situația orașului Soledar din estul țării este tot incertă. Rușii pretind că au cucerit orașul – însuși șeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin a anunțat acest lucru, publicând o poză în care dă de înțeles că se află la fața locului. De partea cealaltă însă, un reporter ucrainean care afirmă că se află în Soledar susține că în oraș se dau lupte grele în continuare și că situația nu este tranșată.

Prigojin: Wagner a cucerit Soledar

Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner, a anunțat pe platforma VKontakte, imediat după miezul nopții, că „unitățile Wagner au luat sub control întregul teritoriu al Soledarului. În centru orașului s-a format o «căldare» în care au loc lupte. Numărul prizonierilor va fi anunțat mâine”, se arată pe VKontakte, unde Progojin a pus și o poză în care apare alături de soldații săi în ceea ce pare a fi un tunel dintr-o mină de sare din Soledar. El a precizat încă o dată că „doar luptătorii grupului Wagner” au luat parte la cucerirea orașului.

Evgheni Prigojin alături de soldații Wagner, dând de înțeles că se află la Soledar. Sursă foto: VKontakte

Jurnalist ucrainean în Soledar: „Trupele noastre fac tot ce pot, iar în unele locuri fac imposibilul”

Pe de altă parte însă, un reporter ucrainean care afirmă că relatează din Soledar, Yuri Butusov, spune că orașul nu a căzut complet și că încă se dau lupte grele. El susține că rușii dezinformează când spun că au cucerit orașul. „Trupele noastre fac tot ce pot, iar în unele locuri fac imposibilul. Câțiva soldați din Brigada 46 Aeropurtată s-au ales cu degerături, unuia dintre ei îi vor fi amputate zece degete mâine, după multe zile de luptă în frig, și vor rămâne pe poziții până la sfârșit. (…) Comandanții noștri acordă o mare atenție acestei zone. (…) Nu toată lumea este bine, dar vom vorbi mai târziu despre asta. Acum e important că avem destulă putere de luptă și oportunități să acționăm în acird cu situația din teren”, a scris Yuri Butusov pe Facebook.

Bombardamente grele la Soledar

Forțele ruse au lovit marți de 86 de ori zona orașului minier Soledar în estul Ucrainei, unde se duc lupte intense, a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene pentru CNN. „Toată atenția lor este concentrată pe capturarea acestei așezări…Lupte intense au loc acolo. În timpul ultimei zile, inamicul a tras de 86 de ori către Soledar și împrejurimile sale. Inamicul maximizează atacurile sale pentru a sparge defensiva noastră”, a declarat, marţi, Serghei Cerevatîi, purtător de cuvânt al Grupului Estic al Forțelor Armate ale Ucrainei, pentru CNN.

Cerevatîi a negat o afirmație a șefului autoproclamatei Republici Donețk, susținute de Rusia, Denis Pușilin, că forțele Kremlinului erau aproape de acapararea Soledar. Pușilin a fost citat de agenția de presă rusă TASS spunând marți la postul TV Canalul 1 că orașul era „aproape de eliberare”, fără a oferi nicio dovadă privind această afirmație.

Cerevatîi a spus: „Nu avem o astfel de informație în acest moment. Ei (rușii) deseori fac declarații similare în situații similare când sunt lupte intense… ei nu au reușit să ia nimic concret (în est), nici chiar centrul districtual al Bahmut, timp de șase luni. Așa că acum încearcă să umfle o altă super-victorie în jurul Soledar”. Cerevatîi a insistat că situația din oraș este „sub control” și că în alte locuri de lângă Bahmut „inamicul a fost respins”.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole

Lasă un comentariu