Bătălie între ”maeștrii păpușari” ai IT-ului românesc

”Suntem în compania selectă a firmelor europene de vârf care au reușit o astfel de performanță. Soft-ul IACS, realizat de echipa SIVECO, este unul extrem de complex, iar particularitățile României l-au făcut printre cele mai dificile din Europa. Ne-am mobilizat, așa cum echipa noastră a făcut-o de fiecare dată la presiune maximă și am reușit să livrăm un sistem la cele mai exigente standarde”, spunea Florin Ilia.

 

După 10 ani de colaborare intensă pentru dezvoltarea complexului sistem IT al APIA, prin care „SIVECO România a avut o contribuție importantă la propulsarea sectorului agricol pe primul loc în România în ceea ce privește rata de absorbție a fondurilor europene” citez din acelaşi comunicat de presă, la numai 7 luni distanţă, SIVECO se judecă cu APIA, după ce a fost exclusă de la licitaţia în valoare de peste 21 milioane de euro, pentru achiziția seviciilor de dezvoltare şi mentenanţa a aceluiaşi sistem. Ar mai fi de menţionat de respectivul comunicat de presă era dat cu două zile înaintea expirării precedentului contract, 30 iunie 2017.

 

Articlolul integral pe sfin.ro

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed