La Cluj-Napoca, lucrările la Complexul de natație „David Popovici” sunt aproape finalizate. Investiția, estimată la 28 de milioane de euro și face parte dintr-un proiect mult mai amplu /

!

Bazinul „David Popovici” din Cluj-Napoca, primul construit în România în ultimii 30 de ani

În mod oarecum amuzant, având în vedere că Popovici are doar 20 de ani și este în activitate, bazinul va avea numele celui mai valoros înotător român al momentului, David Popovici (20 de ani). Proiectul de la Cluj-Napoca a ajuns deja la un stadiu de execuție de aproximativ 90% pe partea structurală, iar lucrările avansează într-un ritm susținut. Muncitorii finalizează în prezent montarea pereților exteriori din sticlă, urmând ca în perioada următoare să înceapă finisajele interioare. Inaugurarea oficială este programată pentru sfârșitul acestui an, când complexul va fi complet funcțional și pregătit să găzduiască primele competiții naționale și internaționale.

Complex de natație modern, pe trei niveluri și peste 10.000 mp

Noul Complex de natație „David Popovici” se întinde pe o suprafață impresionantă de peste 10.000 de metri pătrați, fiind structurat pe trei etaje.
Proiectul include un bazin de competiție, ce urmează a fi omologat de Federația Internațională de Natație, un bazin de sărituri, destinat antrenamentelor și concursurilor și un bazin de inițiere, pentru copii și cursanți. Publicul are la dispoziție o tribună cu aproximativ 1.000 de locuri, spații de relaxare, saune, jacuzzi, vestiare moderne și o zonă administrativă. În exterior, complexul va oferi locuri de plajă, un parc verde și 140 de locuri de parcare. Bazinul „David Popovici” face parte dintr-un proiect urban amplu, evaluat la 100 de milioane de euro, care include o școală gimnazială, un liceu, o creșă și mai multe săli de sport.

Bazinul „David Popovici” din Cluj-Napoca, aproape finalizat!
Bazinul „David Popovici” din Cluj-Napoca, aproape finalizat!


Popovici, care a început să înoate la vârsta de 9 ani la Complexul Sportiv „Lia Manoliu” un spațiu aflat în paragină însă de al cărui nume s-au legat în scop electoral  primarii din ultimii șapte ani. Tânărul sportiv în activitate a devenit un model pentru tinerii înotători după ce a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore 2025 și multiple titluri europene. Prin acest gest, autoritățile locale și comunitatea sportivă recunosc contribuția sa uriașă la promovarea înotului românesc pe plan mondial. „Este un proiect care va duce înotul românesc la un nou nivel și va oferi generațiilor viitoare condiții de pregătire similare celor din marile centre sportive ale lumii”, au transmis reprezentanții proiectului.

Câți bani va primi David Popovici, dublu campion mondial la Singapore, pentru performanța sa istorică
Câți bani va primi David Popovici, dublu campion mondial la Singapore, pentru performanța sa istorică