BCR este pregătită să-şi crească expunerea pe segmentul IMM-urilor

"Pe segmentul de întreprinderi mici şi mijlocii, care este cea mai importantă parte a segmentului corporate, mizăm pe continuarea creşterii cu un ritm de circa 20 de procente faţă de 2008. Asta înseamnă că suntem categoric pregătiţi să creştem acest segment şi expunerea noastră pe el", a declarat Wolfgang Schoiswohl, vicepreşedinte executiv al BCR.

BCR are în portofoliu circa 250.000 de IMM-uri, care realizează aproximativ 2 treimi din afacerile băncii, iar creditele acordate acestui segment de piaţă însumează 15 miliarde lei, spun oficialii băncii. Declaraţiile au fost făcute cu ocazia semnării unui protocol cu Ministerul IMM-urilor pentru ajutorarea firmelor mici şi mijlocii. Banca este în continuare în căutare de soluţii alternative de finanţare, a menţionat cu aceeaşi ocazie, Ramona Ivan, director executiv al Direcţiei Instituţii Financiare în cadrul BCR.

"Soluţiile există, sunt acele 3 mari instituţii care s-au angajat să susţină o parte a economiilor din zona în care se află şi România", spune Wolfgang Schoiswohl.

La finele lui martie, BERD a acordat o linie de credit de 100 de milioane euro Bancii Comerciale Romane pentru creditarea intreprinderilor mici si mijlocii. Aceşti bani sunt deja utilizabili au menţionat oficialii BCR.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed