Berceanu, Şeitan şi Udrea sunt asociaţi la firme care nu-şi plătesc datoriile la stat (VIDEO)

0

Pe listele publicate pe site-ul ANAF cu firmele care au datorii la stat şi împotriva cărora s-a început executarea silită, apar şi companiile a trei miniştri ai actualului Executiv.

Societatea Guild Broker de Asigurare SRL din Bucureşti are datorii la stat de 245 de mii de lei. Potrivit Registrului Comerţului, printre acţionarii firmei se numără şi ministrul muncii, Mihai Şeitan, care controlează 12% din societate. Peste 450.000 de lei, sunt datoraţi statului de către societatea AVI SRL, din Craiova, care este deţinută în proporţie de 80% de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Radu Berceanu susţine că firma respectivă urmează să-şi achite obligaţiile către stat.

„A fost o dispută între felul în care s-a calculat la firmă şi felul în care a văzut administratia financiara. S-au dat în judecată, s-a stabilit, se plăteşte,dar nu ştiu de ce mă întrebaţi pe mine. De aia există un administrator şi de aia noi nu avem voie să fim administratori”, a declarat ministrul Transporturilor Radu Berceanu.

Şi împotriva unei firme la care este acţionar ministrul Turismului, Elena Udrea, s-a început executarea silită. Suma datorată de societatea DALLI INTERNATIONAL CO. SRL este însă infimă. Vorbim de 564 de lei, bani datoraţi bugetului de stat. Elena Udrea a declarat că societatea la care este acţionar alături de soţul său, Dorin Cocoş, nu are nicio datorie către stat, iar totul este cauzat de o eroare a sistemului de calcul de la ANAF.

„Este o eroare a ANAF-ului. Să o regeleze ANAF-ul cumva. Să nu mai apară pe site lucruri nereale, a spus Elena Udrea.