Berlusconi nu vrea izolarea Rusiei

0

„Ar fi foarte regretabil ca Rusia să fie izolată din nou. Consecinţa ar fi o nouă aliere cu Asia”, a afirmat Berlusconi, într-un interviu acordat ziarului german Die Welt am Sonntag.

 

„Pe mine şi pe Putin ne leagă o prietenie personală adevărată. Deseori, ni s-a întâmplat să petrecem weekend-uri împreună fără să vorbim despre politică”, a relatat el.

Potrivit lui Berlusconi, el a discutat cu Putin „despre toate, incusiv despre istoria rusă (…), arhitectura şi opere de artă italiene”.

 

„Copiii lui (Putin) m-au vizitat deja în vacanţă, iar soţia sa a venit în Italia. Am o relaţie solidă cu el şi îl apreciez mult”, a adăugat fostul premier italian.

 

Recent, Berlusconi a afirmat că criza din Ucraina riscă „să provoace revenirea la Războiul Rece” şi că „sancţiunile economice” împotriva Moscovei urmează o direcţie greşită, fapt ce ar putea duce la un „divorţ” între Rusia şi statele din Occident.