Biden: Singura variantă este ca Ucraina să câștige pe câmpul de luptă. Suntem alături de Ucraina și o vom ajuta să învingă

0

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care nu și-a părăsit până acum țara de când Rusia a declanșat invazia asupra Ucrainei pe 24 februarie, a sosit miercuri în Statele Unite, care vor furniza țării sale cel mai sofisticat sistem de apărare antiaeriană, Patriot. Zelenski va fi primit la Casa Albă de către președintele american Joe Biden, iar apoi se va adresa Congresului SUA, în cadrul acestei vizite deja istorice.

Întrebare: Putem să-i dăm Ucrainei toate sistemele de care are nevoie acum și să scurtăm războiul?

Biden: Le-am oferit ucrainenilor ce au avut nevoie, atunci cand au avut nevoie. După invazie, am trimis peste 20 de miliarde de dolari. Doar acum am trimis 2 miliarde de dolari. Ne concentrăm pe apărarea antiaeriană și sisteme de artilerie avansată din zeci de țări (mai multe taburi și sute de mii de obuze).

E vorba de o Alianță Occidentală, iar dacă i-am da mai multe acum Ucrainei, am putea distruge Alianța. Nimeni nu vrea să meargă la război cu Rusia și să înceapă al treilea război mondial. Suntem alături de Ucraina și o vom ajuta să învingă.

Întrebare: Va escalada conflictul după trimiterea Patriot?

Biden: Putin va da greș fiindcă acum știe că nu va mai putea ocupa întreaga Ucraină și că nu va fi acceptat vreodată de ucraineni. „M-am uitat la omul acesta de lângă mine (n.r. Zelenski), în sufletul lui și mi-am dat seama că este dispus să moară pentru țara lui” / Sistemul Patriot va avea un rol defensiv.

Zelenski: După ce vom instala sistemul Patriot și îi vom arăta președintelui Biden cum funcționează, o să îi cerem și mai multe. Ne pare rău pentru asta, dar suntem în război.

Nu am ce mesaj să îi transmit lui Putin după ce ne-a distrus viețile. Cred că e ceva macabru în modul lui de abordare a războiului. Nu am eu de ce să îi transmit lui un mesaj, ci el trebuie să îl transmită. Putin nu face parte din lumea civilizată.

Întrebare: Cum s-ar putea încheia acest război și ce ar însemna o pace justă?

Zelenski: Trebuie să nu facem niciun compromis și să ne păstrăm integritatea teritorială, iar prețul pentru toate pagubele create ar trebui plătite de Rusia. Ce înseamnă pacea pentru acei care și-au pierdut copiii în acest război? Ce ar fi suficient pentru ei?

Biden: Cred că avem aceeași viziune. Independența și integritatea Ucrainei trebuie să primeze. Singura variantă este ca Ucraina să câștige pe câmpul de luptă și de asta au nevoie de ajutorul nostru. Când domnul Zelenski va considera că trebuie să discute cu rușii, înseamnă că se va afla în acea poziție care să îi permită.

00:02

Întrebați dacă vor fi probleme pentru a menține Alianța țărilor care sprijină Ucraina, Biden a spus că nu are nicio emoție în această privință.

„Nu am văzut niciodată NATO sau UE atât de unite în privința unui lucru. Putin a crezut că va slăbi NATO, în schimb a întărit NATO”, a adăugat el.

Zelenski se declară încrezător că toată lumea care îi sprijină au aceeași întelegere bună a vieții și a lucrurilor. Președintele ucrainean le amintește de copiii și ucrainenii uciși și îi asigură că vor lupta până la victorie.

23:55

Zelenski mulțumește încă o dată SUA pentru susținerea Ucrainei: „Ați făcut atât de multe pentru poporul meu. Alianța noastră a devenit una istorică”

Președintele ucrainean a mulțumit și Congresului, spunând că acesta este unul dintre motivele vizitei sale. El a lăudat noul pachet militar de ajutor de 2 miliarde de dlari, în special pentru sistemul Patriot arătând că aceasta va permite armatei ucraiene să apare țara și oamenii de atacurile teroriste ale Rusiei.

„Fiecare dolar din acest pachet va fi folosit pentru întărirea securității globale”, a dat asigurări Zelenski, care s-a declarat optimist de sprijinul Congresului, chiar și după ce republicanii îi vor prelua conducerea.

„Rusia trebuie să plătească pentru tot ceea ce face poporului ucrainean, Europei și lumii întregi. De aceea e foarte important a se lucra la menținerea integrității țării. E extrem d eimportant să avem pace la un moment dat”, a spus el.

23:45

Conferința a început. Biden vorbește despre distrugerea infrastructurii vitale a Ucrainei de bobardamentele armatei ruse. „300 de zile au trecut de la începutul războiului, de 300 de zile poporul ucrainean a arătat lumii puterea lui și dragostea de libertate”, a spus Biden.

Președintele Biden spune că tot poporul american, democrați și republicani, sunt și vor fi alături de poporul ucrainean care rezistă cu succes în fața invadatorilor. El amintește de ajutorul militar, umanitar și financiar pe care Occidentul și alte țări l-au acordat Ucrainei.

SUA au primit peste 2.000 de refugiați din Ucraina și au alocat peste 200 de milioane de dolari ca sprijin umanitar.

„Ucraina, în ciuda tuturor așteptărilor rușilor, a rezistat pe toate fronturile” și a cîștigat bătălii importante, a spus Biden.

Despre Patriot

El a mulțumit Congresului pentru votarea ajutorului pentru Ucraina fiind convins că se va aproba un nou acord care va face să fie mai ușor de transferat tehnică militară către Ucraina, inclusiv o baterie Patriot.

Liderul american spune că soldații ucraineni vor fi instruiți în folosirea acestui sistem „vital pentru protecția Ucrainei”, dar avertizează că această pregătire va dura.

23:28

Președintele american Joe Biden și președintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să susțină împreună o conferinţă de presă la Casa Albă.

21:45

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va confrunta cu o audiență critică atunci când se va adresa miercuri unei sesiuni comune a Congresului SUA: republicanii din Camera Reprezentanților, care ar putea bloca miliarde de dolari în ajutorul de război începând de luna viitoare, potrivit Reuters

21:35

„Vă mulțumesc în primul rând”, i-a spus Zelenski președintelui american. „Este o mare onoare să mă aflu aici”. Zelenski îi oferă lui Biden o cruce militară trimisă de un comandant ucrainean: Vă mulțumim pentru tot ajutorul dat și pentru leadershipul făcut.

  • Sunt multe țări care ne-au ajutat și ne ajută -pentru că războiul nu s-a încheiat-dar vă suntem recunoscători că ați condus toate acestea

21:33Biden comentează cele 300 de zile de război al Rusiei în Ucraina:

  • „Domnule președinte, mă bucur că v-ați întors”, i-a spus Biden lui Zelenski. „Este o onoare să fiu alături de dvs. în apărarea unită împotriva a ceea ce este un război brutal, purtat de Putin”.
  • Greu de crezut, 300 de zile trecând prin asta, iar Putin a purtat un atac brutal asupra dreptului ucrainenilor de a exista ca națiune și atacul asupra unor ucraineni nevinovați fără niciun alt motiv decât acela de a intimida
  • Putin „încearcă să folosească iarna ca pe o armă”, a spus Biden.
  • SUA militează pentru o „pace justă” pentru Ucraina
  • Vom oferi Ucrainei rachete noi. Statele Unite vor „continua să consolideze capacitatea Ucrainei de a se apăra”, a promis Joe Biden

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.