Bilanţul DNA: Numărul condamnărilor a crescut cu 150 la sută în 2012

0

Raportul DNA, dat publicităţii, joi, menţionează că a continuat pronunţarea unor soluţii de condamnare în dosarele de mare corupţie, printre persoanele condamnate definitiv sunt opt demnitari: un ministru, un deputat (secretar stat la momentul faptei), un senator (comandant al Statului Major al Forţelor Terestre), un secretar de stat şi un director al Companiei Naţionale Lignitul Oltenia (CNLO), un secretar general adjunct în Ministerul Agriculturii, doi directori adjuncţi ai unui serviciu de informaţii cu rang de subsecretari de stat şi un subprefect.

 

Potrivit DNA, s-a menţinut rata mare a condamnărilor şi a celorlalte decizii prin care instanţele de judecată au stabilit vinovăţia, respectiv 90 la sută din totalul persoanelor faţă de care s-au pronunţat hotărâri defintve în 2012.

 

De asemenea, instanţele judecătoreşti au achitat 102 inculpaţi, 88 dintre acuzaţi fiind absolviţi de vină pe alte temeiuri decât dezincriminarea ori lipsa de pericol social, faţă de 2011, când instanţele au achitat definitiv 62 de inculpaţi, din care 37 pe alte temeiuri decât dezincriminarea ori lipsa de pericol social, iar în anul 2010 un număr de 21 de acuzaţi au fost achitaţi pe alte temeiuri decât dezincriminarea ori lipsa de pericol social, iar alţi 20 pe dezincriminare şi pericol social.

În 2012, 11 din cei 88 inculpaţi achitaţi au scăpat de condamnări utilizând căile de atac. Au mai fost achitaţi alţi 14 inculpaţi ca urmare a dezincriminării faptelor pentru care au fost trimişi în judecată. Pe de altă parte, 18 inculpaţi de către DNA au primit amendă penală în baza articolului 18 indice 1 Cod penal, apreciindu-se de către instanţele de judecată în mod diferit gradul de perciol social al faptelor deduse judecăţii.

 

Din cei 863 inculpaţi condamnaţi definitiv anul trecut, în cazul a 775 instanţele au reţinut că este dovedită vinovăţia, ceea ce reprezintă aproximativ 90 la sută (360 inculpaţi judecaţi, din care faţă de 323 s-a reţinut ca dovedită vinovăţia, reprezentând 90 la sută în anul 2011). Instanţele au restituit procurorilor DNA două cauze privind 12 inculpaţi. Judecătorii au pronunţat 21 de hotărâri definitive prin care s-a dispus încetarea procesului penal faţă de 50 de inculpaţi.

 

În plus, au fost confiscate prin decizii judecătoreşti bunuri şi sume de bani totalizând aproximativ 100 de milioane de euro.

Totodată, s-a menţinut atenţia privind soluţionarea cauzelor importante şi complexe finalizate prin rechizitoriu.