Dragoş Popescu, arbitrajist principal al BNR, a ţinut să aducă în atenţie câteva aspecte pentru care BNR continuă să păstreze cea mai mare parte din aurul României la Londra, respectiv 61,24 tone, din rezerva de 103,7 tone.
Acesta a explicat că Banca Angliei este una dintre cele mai prestigioase şi sigure bănci din lume, care păstrează nu numai aurul României, ci şi pe cel al Poloniei, al Bulgariei, Italiei, etc., state care „nu primesc dobândă pentru aurul aflat în custodie la Banca Angliei şi este firesc să fie aşa”.
Potrivit lui Dragoş Popescu, menţinerea aurului în custodie la Banca Angliei „are ca scop, în primul rând, garantarea faptului că România dispune de o rezervă de aur standardizată şi disponibilă a fi utilizată ca garanţie în cazul unor operaţiuni de finanţare a ţării în situaţii de criză ori pentru o eventuală valorificare într-o perioadă scurtă de timp”.
„Păstrarea aurului la Banca Angliei conferă implicit pieţei internaţionale confortul că acea rezerva de aur respectă condiţiile standard minime pentru tranzacţionare imediată. În cazul folosirii aurului din ţară drept garanţie (colateral) ar fi necesare câteva etape de verificare a caracteristicilor lingourilor avute în vedere, etape ce ar face practic imposibilă folosirea în caz de urgenţă”, spune Popescu, citat de economica.net.
Arbitrajistul punctează faptul că aurul aflat în custodie la Banca Angliei aparţine în continuare României şi nu poate fi folosit decât la instrucţiunile exprese ale Băncii Naţionale a României.
Pe de altă parte, beneficiile obţinute de România din costurile de finanţare internaţională mai scăzute, ca urmare a acestei strategii prudente şi credibile de plasare a rezervelor internaţionale, sunt considerabil mai mari decât eventualele „dobânzi” sau „comisioane” pe care le-ar obţine din operaţiuni riscante, inclusiv operaţiuni riscante cu aur. Datele pe care le-a publicat BNR arată că aceste „dobânzi” au fost, în perioada post-criză, extrem de mici.
Specialistul arată că, de altfel, programele de repatriere ale aurului anunţate de unele bănci centrale au vizat mai puţin aurul de la Londra, Germania sau Olanda repatriind o parte din cantitatea de aur depozitată în străinătate, dar cu predilecţie pe cea din diferite alte centre (Paris, New York). În plus, trebuie avut în vedere că aceste ţări deţineau peste 70 la sută din rezervele de aur în străinătate, sensibil mai mult decât deţinerile României (60 la sută). În ceea ce priveşte repatrierea rezervei de aur a Băncii Naţionale a Ungariei, aceasta fiind foarte mică (3 tone), nu are semnificaţie pentru problematica în discuţie.
