BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25 la sută pe an

0

”În şedinţa de astăzi, 15 martie 2021, pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25 la sută pe an; totodată, a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 1,75 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit”, a transmis, luni seară, BNR într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, ”deciziile CA al BNR vizează menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu corespunzător ţintei staţionare de inflaţie de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într o manieră de natură să susţină redresarea activităţii economice în contextul procesului de consolidare fiscală, şi în condiţii de protejare a stabilităţii financiare”.

Consiliul de administraţie al BNR a aprobat calendarul şedinţelor CA al BNR pe probleme de politică monetară. Următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 12 mai 2021.