BNR: Rata anuală a inflaţiei va continua să scadă

0

BNR a făcut anunțul. Rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni pe o traiectorie uşor mai ridicată decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din februarie 2024, se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României.

„Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni pe o traiectorie uşor mai ridicată decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din februarie 2024, în principal sub influenţa efectelor de bază şi a corecţiilor descendente ale cotaţiilor mărfurilor agroalimentare, precum şi pe fondul decelerării creşterii preţurilor importurilor şi al ajustării descendente graduale a anticipaţiilor inflaţioniste pe termen scurt. Incertitudini şi riscuri la adresa perspectivei inflaţiei continuă să decurgă totuşi din măsurile fiscale aplicate recent în vederea susţinerii procesului de consolidare bugetară, precum şi din măsura de plafonare a adaosului comercial la produse alimentare de bază ce a fost prelungită până la finele anului curent, dar şi din evoluţia cotaţiei ţiţeiului. Totodată, incertitudini şi riscuri crescute sunt asociate conduitei viitoare a politicii fiscale şi de venituri, având ca surse, pe de o parte, execuţia bugetară din primele două luni ale anului, dinamica salariilor din sectorul public şi impactul integral al noii Legi a pensiilor, iar, pe de altă parte, măsurile fiscal-bugetare suplimentare ce ar putea fi implementate în perspectivă în vederea continuării consolidării bugetare, inclusiv în contextul procedurii de deficit excesiv şi al condiţionalităţilor ataşate altor acorduri încheiate cu CE. Dinamica salariilor din economie reprezintă un motiv de preocupare”, se spune în comunicat, citat de Agerpres.

Conform sursei citate, incertitudini şi riscuri la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să genereze însă şi războiul din Ucraina şi conflictul din Orientul Mijlociu, precum şi evoluţiile economice din Europa, îndeosebi din Germania. Totodată, absorbţia fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte. Ea este însă esenţială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice, dar şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a efectelor contracţioniste ale conflictelor geopolitice şi ale înăspririi condiţiilor economice şi financiare pe plan internaţional.

BNR precizeazăcă sunt relevante, de asemenea, perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune.