Boagiu: Când mi-am început mandatul, datoriile companiilor de cale ferată erau de unu la sută din PIB

„Când mi-am început mandatul, am zis că şi-a bătut toată lumea joc de calea ferată în ultimii zece ani, ceea ce era o realitate. Faptul că avea deja datorii care însumau unu la sută din PIB, însemna foarte mult. A fost un soi de sat fără câini. (…) Aşa cum i-am lăsat cu zero datorii, aşa vreau să îmi închei şi acest mandat, lăsând calea ferată curată şi redându-le CFR-iştilor demnitatea pe care au avut-o. Să nu uităm că ani în şir i-am considerat a doua armată a ţării”, a declarat Anca Boagiu, vineri, la Eforie Nord, citată de corespondentul MEDIAFAX.

 

Ea a explicat, la Școala de Vară a PDL, că speră ca până la sfârşitul anului să intre într-un proces de reabilitare peste 200 de kilometri de cale ferată şi aproximativ 20 de gări.

 

„La calea ferată am găsit o structură mult mai rigidă, mult mai greu de urnit decât structura de la drumuri. Sper ca până la sfârşitul anului să închei evaluările şi să intre în modernizări şi reabilitare 205 kilometri de linie de cale ferată şi circa 20 de gări”, a mai spus ministrul Transporturilor.

 

Boagiu a afirmat că reforma la companiile de cale ferată a început din prima zi a mandatului său, iar programul privind restructurările de personal s-a încheiat.

 

„Programul de reformă pe calea ferată a început din prima zi a mandatului meu tocmai pentru că am identificat că erau foarte multe cheltuieli care se făceau inutil, foarte multe surse necuvenite de venit care mergeau către diverşi tovarăşi care trăiesc de mulţi ani bine cu calea ferată. Programul privind restructurările de personal s-a şi încheiat, ele s-au realizat, dar peste lucrurile acestea s-a întâmplat o reducere a pierderilor şi arieratelor la nivelul tuturor companiilor, bazată pe reaşezarea acestora”, a explicat Boagiu.

 

Ea le-a mai spus tinerilor democrat-liberali că a înfiinţat Autoritatea Metropolitană pentru corelarea diferitelor moduri de transport.

 

„Asociaţia Europeană a Autorităţilor Metropolitane ne felicită pentru decizia pe care am luat-o de a crea autoritatea metropolitană. De ce am creat-o? Pentru că avem nevoie să corelăm mijloacele de transport pentru că, anormal de altfel, metroul se află la Ministerul Transporturilor, RATB la Primăria Bucureşti, dar există transportul interjudeţean, există transportul pe cale ferată, sunt foarte multe moduri de transport care trebuie corelate”, a mai spus Boagiu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed