Boagiu spune că a economisit 200 mil. euro prin standardele de cost şi legea exproprierilor

0

‘Măsurile legislative luate pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene, de la soluţionarea contestaţiilor la introducerea standardelor de cost şi legea exproprierilor au dus la economii mari. Pentru primul pachet de proiecte lansate în licitaţie anul trecut am avut un buget alocat de 500 milioane de euro, iar economia făcută a fost de 200 milioane de euro. Iată cum o legislaţie corectă poate duce la reducerea costurilor’, a spus Anca Boagiu.

Oficialul a subliniat că anul acesta absorbţia fondurilor europene, în scenariul cel mai pesimist, va ajunge la 500 milioane de euro în acest an, comparativ cu 2010, când absorbţia a depăşit 40 milioane de euro.
‘Nu m-aş hazarda să dau o cifră, evaluarea noastră drastică ne conduce la o absorbţie de minimum zece ori mai mare decât cea de la sfârşitul anului 2010. Minimum 500 milioane de euro în condiţiile cele mai grele, cu contestaţii şi blocaje’, a precizat Anca Boagiu.

Ministrul a spus că tot bugetul alocat României prin Programul Operaţional Transporturi, de circa 5,57 miliarde euro, este în licitaţie sau parţial licitat.
‘O parte din licitaţii vor fi gata în martie – aprilie, pentru o parte dintre ele pe 31 ianuarie au fost semnate contractele de CNADNR, iar pentru calea ferată preconizăm că la începutul lui august şi începutul lui septembrie vor fi semnate contractele de reabilitare a infrastructurii feroviare, incluzând aici şi gările’, a explicat Anca Boagiu.

În ceea ce priveşte drumurile şi autostrăzile, ministrul a precizat că licitaţiile pentru aceste proiecte, finanţate prin POS-T, au fost deja demarate în mare parte, valoarea acestora fiind de 2,54 miliarde euro.

Ministrul a precizat că în acest an vor fi terminate lucrările la centura Arad şi autostrada Arad – Timişoara, urmând să fie date în folosinţă şi tronsoanele Cernavodă – Medgidia, Medgidia – Constanţa şi centura Constanţa.