Boc: Anul ăsta, până la sfârşit, vom avea în circulaţie 123 de kilometri de autostradă

0

„Anul ăsta, până la sfârşit, vom avea în circulaţie 123 de kilometri de autostradă. Astăzi, pe 90 deja se circulă. Cu cei 32 de kilometri de autostradă de la Arad la Timişoara, vom avea, aşa cum am spus, 123 de kilometri în circulaţie până la sfârşitul anului. Aceste lucruri nu pot fi contestate de nimeni, se pot vedea în teren şi sunt o dovadă a pragmatismului ministrului Transporturilor şi a capacităţii lui de a aduce fonduri europene în România”, a spus Emil Boc.

 

El a precizat că în prezent se poate circula pe 52 de kilometri din Autostrada Transilvania, 17 kilometri de autostradă la Sibiu şi 21 de kilometri din Autostrada Soarelui. Pe lângă aceste tronsoane, Boc a spus că există mai multe drumuri în regim de autostradă.

 

„Mai sunt încă kilometri de drumuri în regim de autostradă: Chitila – Voluntari, 20 de kilometri la Bucureşti, o parte din centura Timişoarei – 13 kilometri, 13 kilometri din centura Ploieştiului, tot în regim de autostradă. Aceste lucruri nu pot fi contestate, sunt fapte”, a afirmat Boc. Citeşte articolul