Boc cere o nouă licitaţie la autostrada Comarnic-Braşov

El a mai afirmat, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că proiecte în regim de parteneriat public-privat (PPP) pot fi iniţiate şi în agricultură, sănătate, energie.

 

Ministerul Transporturilor a anunţat, în luna septembrie 2010, vrea să scoată din nou la licitaţie, în 2011, construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, în regim de concesiune, după ce, în luna aprilie, în urma licitaţiei, câştigătorii au renunţat la proiect din lipsă de fonduri.

 

Consorţiul Vinci (Franţa) – Aktor (Grecia) a anunţat în luna aprilie că a renunţat, prin denunţarea unilaterală, la contractul de construcţie în concesiune, în valoare de 1,5 miliarde euro, a tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov.

 

Potrivit grupului Ellaktor, din care face parte compania de construcţii Aktor, contractul a fost anulat deoarece statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a condus la imposibilitatea de a obţine finanţare.

 

Tronsonul de autostradă avea ca termen de realizare anul 2014. După finalizarea lucrărilor, statul român ar fi plătit în 26 de ani, în total 4,8 miliarde de euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed