Boc, despre rezilierea contractului privind A2: Ce face ministrul Transporturilor este bine

0

„Cert este că avem nevoie de constructori care să-şi respecte angajamentele şi care să îndeplinească la timp obligaţiile din contract. Pentru că noi, atunci când facem declaraţii, ne uităm la angajamentele din contract, iar dacă firmele nu pun în aplicare ceea ce stabileşte contractul, evident că apare o problemă între declaraţia politicianului şi executarea de către firmă a lucrării respective. Deci trebuie o mai mare responsabilitate din partea firmelor pentru a-şi onora obligaţiile contractuale, de aceea eu cred că ceea ce face ministrul Transporturilor este bine”, a susţinut Emil Boc.

 

„Scuze pot fi găsite. Important este că, după ce doar noi am sesizat că sunt întârzieri, apar scuzele din partea firmelor. Cred că aici trebuie să ne lămurim că responsabilitatea este a tuturor – a Guvernului în primul rând, că organizează aceste lucrări de infrastructură, dar şi a constructorilor care trebuie să le pună în aplicare”, a adăugat el.

 

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a declarat, luni, că, în termen de o lună, CNADNR va revizui proiectul tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia şi estimează ca până la sfârşitul anului să înceapă lucrările.

 

„Compania franceză Colas, care avea contract încheiat din iunie 2009 pentru tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia, în valoare de 151 de milioane de euro, pentru construcţia a 20,3 kilometri, ne-a demonstrat că nu vrea să lucreze în România. După mai multe întâlniri cu firma franceză, aceştia au fost notificaţi pentru corectarea deficienţelor, după care CNADNR a decis rezilierea contractului”, a spus Boagiu.

 

În privinţa motivelor rezilierii contractului, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii a precizat că, practic, firma nu a reuşit să facă proiectul decât pe 14 kilometri din cei 20,3 şi nici nu a obţinut certificat de urbanism.

 

„Pe lângă toate acestea, au solicitat costuri suplimentare importante, respectiv 16 milioane de euro, în condiţiile în care evaluarea contractului costa cu cinci milioane de euro mai puţin. Lucrările au fost demarate de către Colas cu întârziere de un an (2010, în loc de 2009, n.r.) iar Inspectoratul de Stat în Construcţii a oprit la un moment dat lucrările pentru nerespectarea legii şi pentru neefectuarea descărcărilor arheologice. La acea dată, Colas şi-a retras utilajele”, a adăugat Anca Boagiu. Aceasta estimează ca, în termen de o lună, Compania de drumuri să revizuiască proiectul şi să întocmească documentaţia de atribuire pentru începerea licitaţiilor.