”Brazilia este în faliment. Nu pot să fac nimic. Aş vrea să schimb grila de reducere a impozitelor, dar a existat acest virus alimentat de presă pe care-l avem aici, această presă dezinteresată”, i-a răspuns el unui susţinător care l-a salutat în faţa reşedinţei sale oficiale, la Brasilia.
Preşedintele brazilian de referea la o reformă privind o creştere a nivelului veniturilor scutite de impozit, o promisiune pe care liderul extremei drepte a făcut-o în campania electorală şi care a ajuns la putere cu un program economic liberal.
Jair Bolsonaro consideră că prăbuşirea economică a Braziliei are o legătură cu restricţiile preconizate de către guvernatori în lupta împotriva pandemiei covid-19, soldată cu 198.000 de morţi în această ţară.
Popularitatea lui Bolsonaro a crescut în urma acordării unui ajutor de urgenţă - pe o perioadă de nouă luni - unui număr de 68 de milioane de brazilieni, reprezentând aproape o treime din populaţia ţării.


