BOR, reacție ieșită din comun la adresa lui ORBAN: ”Aroganță, autarhism decizional”

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a reacționat dur luni după ce premierul Ludovic Orban a anunțat că pelerinajul din acest an de la București ocazionat de celebrarea Sfântului Dimitrie nu va putea avea loc.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a caracterizat decizia drept ”ofensatoare” și a vorbit într-un comunicat de presă despre ”aroganță și autarhism decizional”.

 

Decese pe bandă rulantă în PNL. Un alt primar a murit de COVID

 

Comunicatul BOR:

Exercițiile negative de imaginație la cel mai înalt nivel referitoare la comportamentul oamenilor credincioși (declarați aprioric suspecți), la capacitatea de organizare a Bisericii (altfel partener social exemplar al autorităților) și la importanța prezenței și manifestării faptului religios în societate pot fi realmente ofensatoare.

Lipsa dialogului interinstituțional, a cooptării în reflecția asupra deciziilor cu impact public major referitoare la suspendarea, fie și temporară, a unor libertăți fundamentale, precum libertatea religioasă, a unor experți în domenii conjunctural conexe ale zonei politicului și sănătății publice, denunță un excesiv superior dispreț față de realitate socială imediată. Aceasta e mult mai complexă decât le pare celor ce cred că poate fi oricând și cu orice consecințe modificată. Organismul comunitar funcționează firesc doar în stare de echilibru izvorât din discernământ și dialog pentru care Biserica pledează permanent. Ca și pentru respectarea tuturor regulilor de natură sanitară ce se impun acum.

Aroganța, autarhismul decizional și solipsismul moral nu au onorat și nu vor onora niciodată pe nimeni.

Pelerinajul organizat riguros, în condiții excepționale de respectare a unor reguli aplicate drastic și a căror încălcare (acum imaginară) poate fi sancționată oricând de autorități, este nu doar una dintre expresiile profunde ale libertății religioase responsabile, ci, în actualul context, și o formă benefică de încredere și de respect față de majoritatea oamenilor cuminți și credincioși ai acestei țări.

 

Acesta este cel mai PERICULOS job de la stat

 

 

Context:

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va putea avea loc.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed