Borbely, ministrul Mediului: Când ai 300 de tone de aur, te gândeşti dacă interzici sau nu exploatarea cu cianură (VIDEO)

0

La Roşia Montana se poluează şi acum, a declarat ministrul Mediului Laszlo Borbely, într-o emisiune la postul public de televiziune, TVR. În vreme ce în state ca Suedia sau Finlanda se extrage aur pe bază de cianură, fără să apară probleme de mediu.

„Atâta timp cât nu este interzisă, la nivelul Uniunii Europene, exploatarea pe bază de cianură, atunci statul român şi-a asumat această răspundere, că acolo se poate face minerit şi pe bază de cianură, până când acel investitor vine şi dă garanţiile necesare, evident”, a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely.

Ministrul Borbely s-a referit la comportamentul contradictoriu al statului român, care a dat licenţa investitorului interesat de exploatarea aurului de la Roşia Montana după care nu s-a mai implicat în nici un fel. Referindu-se la decizia oficialilor de la Budapesta de a interzice extracţiile de minereu prin tehnologii pe baza de cianură, Laszlo Borbely a opinat că e mai uşor să interzici când nu ai aur.

„Când ai trei sute de tone de aur, atunci te gândeşti dacă interzici sau nu.”, Laszlo Borbely.

În opinia ministrului Mediului, România a decis deja că vrea să facă minerit aurifer la Roşia Montana. Decizia finală cu privire la procedura utilizată va fi luată e un colectiv tehnic din minister, pe baza documentaţiei puse la dispoziţie de investitor. Proiectul iniţiat de compania canadiana Gabriel Resources şi dezvoltat în judeţul Alba de Roşia Montană Gold Corporation, a provocat ample dispute în rândul reprezentanţilor organizaţiilor non-guvernamentale din România.