Brandul de ţară, promovat pe radio-tv cu peste 1.7 milioane de euro

Serviciile necesare derulării campaniei au fost atribuite în urma unor proceduri de achiziţie separate pentru: creaţia şi producţia spoturilor video, creaţia şi producţia spoturilor radio şi pentru difuzarea campaniei. Valoarea totală a celor trei contracte se ridică la  7.2 milioane de lei (fără TVA).

 

 

Campania targhetează creşterea gradului de ocupare la nivelul unităţilor de cazare din România şi este finanţată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional, axa 5, operaţiunea “Crearea unei imagini pozitive a României ca destinaţie turistică prin definirea şi promovarea brandului turistic naţional”.

 

 

Licitaţia pentru difuzarea spoturilor a fost atribuită firmei Media Investment Communication, la un buget total de 6.8 milioane de lei (fără TVA). Firma desemnată câştigătoare a livrat cel mai mic cost pe punctul de audienţă, calculat conform algoritmului stabilit prin caietul de sarcini.

Posturile TV şi radio au fost selectate de agenţie pe baza cerinţelor formulate de MDRT în caietul de sarcini, care prevedea difuzarea campaniei pe primul post TV generalist, clasat în funcţie de audienţă, şi pe primele două posturi radio clasate în ordinea audienţei şi care să aibă acoperire naţională peste 60%.

Creaţia şi producţia a fost realizată de firma Carter Films pentru spoturile video şi de firma Godmother pentru spoturile audio.

Spoturile prezintă produsele turistice româneşti pe baza căruia a fost definit brandul naţional de turism.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed