BREAKING NEWS: Liviu Dragnea, urmărit PENAL!

0

Potrivit unui comunicat al DNA, Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman la data faptelor, este cercetat pentru constituire de grup infracţional organizat, două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul.

În dosar, mai sunt urmărite penal alte 8 persoane pentru fapte similare.

DNA precizează că prezentul dosar s-a constituit pe baza unei sesizări a OLAF (Oficiul european antifraudă) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene.

‘Suspectul Liviu Dragnea, preşedinte al CJ Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene), prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii’, susţin procurorii AGERPRES