PSD rupe Guvernul. Criză politică majoră la vârful puterii. Miniștrii PSD și-au depus demisiile din Guvernul condus de Ilie Bolojan, iar partidul susține că premierul a pierdut legitimitatea democratică de a conduce Executivul, după retragerea sprijinului politic și a majorității parlamentare.
PSD rupe Guvernul
Partidul Social Democrat a anunțat joi, printr-un comunicat oficial, că demisiile miniștrilor săi reprezintă formalizarea deciziei de retragere a sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Potrivit PSD, acest gest consfințește pierderea legitimității democratice a actualului prim-ministru și deschide procesul unei schimbări politice cerute de majoritatea românilor.
Social-democrații afirmă că, odată cu ieșirea miniștrilor PSD din Executiv, Guvernul nu mai beneficiază de o majoritate parlamentară, ceea ce face imposibilă exercitarea legitimă a actului de guvernare. „Din acest moment, premierul nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare și, implicit, nu mai are legitimitatea democratică de a conduce Guvernul României”, se arată în comunicat.
PSD invocă inclusiv prevederi constituționale, susținând că exercitarea puterii executive fără susținere parlamentară majoritară reprezintă o încălcare a principiilor democratice. Formațiunea avertizează că menținerea unui guvern minoritar este „profund iresponsabilă” și poate avea efecte grave asupra economiei, într-un context marcat de recesiune, inflație și scăderea consumului.
Partidul precizează că retragerea miniștrilor nu înseamnă abandonarea responsabilității guvernării, ci o resetare politică. PSD se declară dispus să participe la formarea unui nou guvern pro-european, cu un premier capabil să colaboreze cu majoritatea parlamentară.
În același timp, social-democrații anunță că vor asigura sprijin parlamentar pentru proiectele strategice ale statului, inclusiv cele legate de aderarea României la OCDE și implementarea PNRR, până la instalarea unui nou Executiv.
Miniștrii PSD vor continua să își exercite atribuțiile strict administrative până la finalizarea procedurilor legale de vacantare a funcțiilor, dar nu vor mai participa la ședințele de guvern, atribuțiile urmând să fie delegate către reprezentanți ai celorlalte partide din coaliție.
Ieșirea PSD de la guvernare lasă Cabinetul Bolojan într-o formulă minoritară, susținută de PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale. Președintele Nicușor Dan a demarat consultări pentru dezescaladarea crizei și menținerea unei direcții pro-europene, în timp ce PSD analizează opțiuni precum sesizarea Curții Constituționale sau depunerea unei moțiuni de cenzură.






