Brian May a devenit SIR! Co-fondatorul legendei rock Quenn, chitaristul a fost înnobilat drept cavaler într-o ceremonie ce a avut loc ieri la Palatul Buckingham.
18 ani a așteptat titlul promis de Elisabeta a II-a. May (75 de ani) a intrat în micul grup al artiștilor care au primit una dintre cele mai înainte distincții din Regatul Unit, pentru ”contribuțiile sale adue muzicii și organizațiilor caritabile”.
Sir Brian Harold May a primit titlul la mai puțin de un an de când Regina Elisabeta a II-a a fost surprinsă bătând ritmul piesei ”We Will Rock You”: Liderul formației a cărei titulatură împărtășea titlul fostei suverane, a avut și o spumoasă discuție cu Regele Charles al III-lea după eveniment.

”Zâmbesc de la o ureche la alta, mai ales pentru că a fost Regele cel care a condus ceremonia, ceea ce înseamnă foarte mult. Am discutat despre faptul că suntem de o vârstă și se întreba dacă genunchii mei rezistă pentru partea de îngenunchere a ceremoniei. Am spus: «Da, aproape»“, a spus Brian Harold May după ceremonie. Chitaristrul și compozitorul a mai primit titlul de Comandat al Imperiului Britanic din partea regretatului monarh, Regina Elisabeta (2005).






