Bucharest Business School finalizează înscrierea la programele MBA și Executive MBA, pentru ultimele locuri disponibile, până pe 15 Septembrie

0

Bucharest Business School (BBS), din cadrul Academiei de Studii Economice din București, a deschis a doua perioadă de recrutare pentru programele MBA, pe care le desfășoară împreună cu partenerii din Canada și Franța. Și în această a doua sesiune, BBS propune mediului de afaceri din România un parteneriat și un sprijin în zona educației dedicate profesioniștilor și managerilor, prin intermediul celor două programe pe care le organizează (programul Executive MBA Româno-Canadian și programul Professional INDE MBA Româno-Francez), a programelor de scurtă durată personalizate pentru companii, dar și a experiențelor internaționale pe care le organizează împreună cu școli de business partenere.

Bucharest Business School, împreună cu facultatea ESG din cadrul universității UQAM din Montreal, Canada, organizează programul de Executive MBA Româno-Canadian, cu dublă diplomă. Acesta include 15 module și un proiect final, structurate în doi ani universitari (4 semestre). Modulele au loc în weekend-uri și sunt predate de profesori din România și Canada, iar unul dintre acestea se desfășoară la Montreal. Toate cursurile din program sunt în limba engleză. Programul are un cost total de 15000 Euro, care include taxa de studii și vizita de studii în Canada. Acesta este unul dintre cele mai vechi programe de MBA din România, având o comunitate de peste 1000 absolvenți. La nivel internațional, UQAM organizează programe similare de Executive MBA cu universități partenere în alte 10 țări din afara României și are o rețea de peste 12500 absolvenți.

Dan-George Ștefan – „De mai mulți ani, sunt lector invitat în cadrul programului de Executive MBA Româno-Canadian, program care contribuie activ la dezvoltarea personală și profesională a managerilor și antreprenorilor din România, și sunt bucuros că Fundația Autonom reușește să contribuie la dezvoltarea programului”. 

De asemenea, BBS continuă înscrierile, pentru ultimele locuri disponibile, și la programul MBA Româno-Francez INDE, program part-time cu dublă diplomă și cu predare în limba Engleză, pe care Academia de Studii Economice din București îl organizează de 30 de ani, în colaborare cu Conservatorul Naţional de Arte şi Meserii din Paris (Conservatoire National des Arts et Métiers- CNAM). Acesta se adresează profesioniștilor cu experiență și managerilor aflați la început de drum, care consideră că sunt pregătiți pentru a parcurge o experiență transformațională ce le va permite o dezvoltare accelerată a carierei. Alumna în primele serii de INDE MBA, Adela Jansen, predă de mai mulți ani în cadrul programelor Bucharest Business School (BBS), fiind doctorand la ASE, precum și Certified Independent Director, în urma absolvirii cursului de la Henley Business School / University of Reading din UK. „Un program MBA făcut temeinic îți permite o dezvoltare accelerată prin descoperirea unui întreg univers de cunoștințe și experiențe, un networking de valoare, toate aplicabile în orice context. Acum, ca dascăl, am plăcerea și șansa să îmi aduc contribuția la dezvoltarea viitoarelor generații de lideri.” 

Conform lui Vasile Alecsandru Strat, decanul Bucharest Business School (BBS), începerea unui program de EMBA/MBA este o idee inspirată deoarece îți va permite să te dezvolți și să îți crești competențele prin interacțiunile cu profesorii și colegii ce vin cu experiență și expertiză din domenii cu care probabil nu te-ai întâlni în alte condiții. Un program MBA te va ghida prin toate fațetele unui business și nu doar prin cele care îți plac sau care te interesează, pregătindu-te atât pentru perioadele bune cât și pentru perioadele de criză. Întregul parcurs EMBA/MBA te va face să îți testezi limitele și să ieși din zona de confort, dedicându-te unui efort constant de învățare, de internalizare și de dezvoltare pe întreaga durată a programului. 

Toți cei care vor mai multe detalii despre programele MBA/EMBA ale Bucharest Business School și despre ultimele locuri disponibile sunt invitați să acceseze paginile programelor sau să transmită un e-mail la [email protected] până pe 15 Septembrie. Nu este prea târziu pentru a face pasul și a începe procesul  transformațional de care ai nevoie în contextul actual!