Bucureștiul NU va supraviețui după un alt lockdown. Industriile care vor fi la pământ

0

Patronii de restaurante şi de hoteluri trag un semnal de alarmă şi spun că industria HoReCa nu îşi mai poate permite încă un lockdown. Sunt necesare măsuri care să asigure atât sănătatea oamenilor, cât şi supravieţuirea economiei, cred reprezentanţii HoReCa.

România intră în valul 3 al pandemiei COVID. Joi a fost a patra zi consecutivă de creştere a cazurilor de infectare cu noul coronavirus.

Aproape 4.300 de români s-au îmbolnăvit de miercuri şi până joi, iar 98 au decedat. Sunt deja cinci judeţe care au intrat în scenariul roşu, iar Capitala se apropie vertiginos de acest prag.

Reprezentanţii HoReCa cer ca restaurantele să nu se mai închidă când rata de infectare ajunge la 3. De asemenea, aceştia propun şi un set de măsuri pentru organizarea evenimentelor.

Căutăm 10 copii cu inițiativă și idei de afaceri. Aplică acum pentru o bursă pentru copilul tău prin VERTIK Junior

Daniel Mischie, preşedintele HORA, a vorbit în despre solicitarea făcută către autorităţi.

”Le propunem autorităţilor, ca pe lângă coeficientul de infectare cu COVID care este astăzi luat în considerare pentru închiderea sau restricţionarea funcţionării restaurantelor, deci acolo unde se fac testări sunt şi multe cazuri, drept urmare, restaurantele sunt închise, să fie luate în considerare şi procentul de teste pozitive la suta de testări făcute.

În Timişoara se fac testări foarte multe. Sunt şi cazuri multe, drept urmare Timişoara este închisă, iar în alte oraşe sau judeţe unde nu se fac testări, restaurantele sunt deschise. Ne asociem cu primarii, dar şi cu celelalte asociaţii de restaurante din toată ţara şi am făcut o solicitare către primul-ministru şi către ministrul Economiei în acest sens.

A doua problemă este posibilitatea de a organiza evenimente private şi mă refer aici la diferite evenimente de tip nunţi-botezuri, dar şi evenimente de tip festivaluri, concerte, teatre, să mergem la cinematograf care să nu aibă restricţii pentru cei care s-au vaccinat, deci au anticorpi, pentru cei care au trecut prin boală şi în baza unui test pot dovedi că au anticorpi şi pentru cei care vor să facă un test rapid. Costul unui test rapid este de 25 de lei de persoană.

Deci, în momentul în care vrei să organizezi un eveniment. Dacă eşti pregătit ca restaurant sau ca organizator de eveniment să suporţi aceste costuri, practic, invitaţii să poată participa în baza acestui test”, a declarat Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor (HORA), într-o intervenţie telefonică la Antena 3.