Bulgaria nu mai cumpără avioane militare. Vezi de ce

0

Borisov, aflat la Burgas, unde a participat la deschiderea teatrului renovat, a spus că în Bulgaria există multe teatre care nu au mai fost renovate în ultimii 60 de ani.

Declaraţia vine după ce cotidianul Standard a scris că, în cursul vizitei pe care o va face la Berlin la 17 ianuarie, premierul va discuta cu Angela Merkel despre o ofertă pentru cumpărarea unor avioane Eurofighter la mâna a doua.

 

Germania este una dintre cele patru state care fabrică aceste avioane. Anul trecut, Ministerul bulgar al Apărării a cerut o ofertă de preţ de la toate statele producătoare, pentru achiziţionarea a opt avioane.

 

Ministrul apărării a spus recent că operaţiunea s-a amânat pentru 2013. „Avem avioane MiG foarte bune, elicoptere grozave. Cu tot respectul faţă de cei care produc echipamente militare, noi ne investim banii în ştiinţă, cultură, arheologie, deci una dintre cele mai dificile misiuni cu Merkel va fi să-i explicăm că nu putem găsi 150 milioane de euro pentru avioane, în aceste vremuri de criză”, a spus Borisov.

 

Bulgaria nu va cumpăra deocamdată avioane de luptă Gripen de la producătorul suedez Saab, a declarat în noiembrie premierul Boiko Borisov într-o conferinţă de presă comună cu omologul său suedez. Ca şi în cazul României, Saab este unul dintre ofertanţii majori care au intrat în cursa pentru obţinerea unui contract de achiziţionare a unor avioane multirol de către Bulgaria. Achiziţia ar trebui să înceapă în 2012 şi să se încheie în 2015.

 

„Bulgaria nu va cumpăra în 2012 avioanele multirol strategice de la Suedia, pentru că încă avem de plătit tranzacţiile cu armament pe care le-am moştenit de la precedentul guvern. Verificăm acum opţiunile de leasing, pentru a nu împovăra prea mult bugetul Bulgariei pe 2013”, a explicat Borisov referindu-se la achiziţia de avioane multirol.

 

În septembrie 2011, premierul Borisov declara, de altfel, că ţara sa nu are nicio grabă de a opta pentru un tip de avion multirol sau altul. „Vom achiziţiona noi avioane numai când va deveni un lucru absolut necesar, care decurge din calitatea noastră de membri NATO, pentru că avioanele sunt foarte scumpe. Un avion ar putea costa peste 100 de milioane de euro”, a arătat premierul.

 

Potrivit planului de investiţii al Ministerului bulgar al Apărării, făcut public în aprilie 2011, pentru cumpărarea de armament şi proiectele de modernizare militară sunt prevăzute 2 miliarde de leva (un milion de euro) până în 2020. Aproape jumătate din această sumă ar urma să fie alocată achiziţionării de avioane multirol, în condiţiile flota de avioane sovietice a armatei bulgare se apropie de expirarea duratei de exploatare.

 

Presa a scris că Bulgaria ar putea participa, alături de România şi Croaţia, la o achiziţie comună de avioane F-16.