Bursa a crescut joi cu 1,7%, pe o piaţă volatilă şi decorelată de evoluţiile externe

În şedinţa de tranzacţionare de joi, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-a comprimat cu 14%, până la 13,01 milioane lei (3,07 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat în şedinţa precedentă, de 15,20 milioane lei (3,59 milioane euro).

"A fost o şedinţă mult mai volatilă decât eram obişnuiţi, pentru că în ultima perioadă piaţa a fost calmă, iar preţurile variau uşor. De asemenea, am observat încă de miercuri o decorelare faţă de pieţele externe", a declarat pentru NewsIn Mihai Mureşian, trader la Intercapital Invest.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,87%, până la 2.304,85 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 1,73%, până la 1.541,46 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 0,26%, până la 10.463,29 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 0,31%, până la 4.630,45 puncte.

"BET-FI a spart în cursul şedinţei minimele atinse în octombrie anul trecut. Ulterior putem spune că a fost o revenire a pieţei, pentru că au început să intre cumpărătorii, iar acţiunile au încheiat ziua cu variaţii pozitive", a explicat Mureşian.

"Nu era prea indicat ca indicele să fi spart atât de uşor aceste minime, deoarece însemna că acest suport nu a fost solid. Dar, doar pentru că piaţa şi-a revenit în această şedinţă nu putem spune că suportul a rezistat, el putând să fie retestat în şedinţele următoare", a adăugat traderul.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,79%, până la 220,13 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a câştigat 1,63%, până la 332,39 puncte.

Bursele europene scădeau puternic la ora închiderii Bursei de la Bucureşti, trase în jos de titlurile bancare, care sufereau o corecţie după raliul din ultimele şedinţe.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, scădea cu 2,56%, până la 4.190,68 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, cobora cu 1,42%, până la 4.456,25 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC 40, pierdea 1,65%, până la 3.026,99 puncte.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au atras cea mai mare lichiditate în şedinţa de joi, de 3,16 milioane lei, iar preţul lor a crescut cu 5,81%, până la 0,82 lei, în timp ce titlurile BRD SocGen (BRD) s-au depreciat cu 3,1%, până la cotaţia de 6,25 lei, în urma unor schimburi de 1,65 milioane lei.

Titlurile Azomureş (AZO) s-au scumpit cu 13,24%, până la preţul de 0,231 lei, pe o lichiditate de 1,18 milioane lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni SIF Moldova (SIF2) au însumat 965.500 lei, iar titlurile s-au apreciat cu 2,19%, până la 0,42 lei.

Preţul titlurilor SIF Muntenia (SIF4) a scăzut cu 1,96%, la 0,50 lei, pe fondul unor schimburi de 816.600 lei, iar acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au captat o lichiditate de 783.000 lei şi s-au apreciat cu 0,22%, până la 0,465 lei.

Schimburile cu acţiuni Petrom (SNP) au totalizat 716.200 lei, iar titlurile s-au scumpit cu 2,44%, până la 0,168 lei, în timp ce acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) au câştigat 2,13%, ajungând la 0,48 lei, pe fondul unei lichidităţi de 704.400 lei.

Titlurile SIF Transilvania (SIF3) s-au apreciat cu 0,4%, ajungând la 0,252 lei, pe o lichiditate de 584.100 lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni Rompetrol Rafinare (RRC) au însumat 507.000 lei, iar titlurile s-au scumpit cu 2,02%, până la 0,0252 lei. (NewsIn)

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed