În SUA, bursele au închis şedinţa de joi pe roşu, în ciuda unor date statistice care au arătat că numărul americanilor care au înaintat cereri pentru ajutor de şomaj a scăzut săptămâna trecută, în contextul în care recesiunea se temperează.
Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,27%, la 9.256,26 puncte, iar indicele Nasdaq a pierdut 1%, la 1.973,16 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor’s 500 a coborât cu 0,56%, la 997,08 puncte, conform AFP.
Numărul cererilor a scăzut cu 38.000, la 550.000 în săptămâna încheiată în 1 august, conform cifrelor publicate joi de Departamentul Comerţului.







