Bursa din Tokyo a închis pe roşu, din cauza prudenţei investitorilor

0

Conform datelor de la închidere, indicele Nikkei 225 al principalelor titluri listate la bursă, a scăzut 0,75%, la 9.668,96 puncte. Acesta a închis şedinţa de miercuri la cel mai înalt nivel din 7 octombrie 2008, pe fondul unei serii de indicatori care au generat optimism pe pieţe cu privire la temperarea recesiunii mondiale.

Indicele Topix a scăzut la rândul său cu 0,38%, la 910,99 puncte.

În Statele Unite, bursele au închis şedinţa de miercuri în scădere, după patru zile consecutive de creşteri, afectate de deprecierea titlurilor din sectorul energetic şi minier.

Astfel, indicele Dow Jones Industrial Average a pierdut 0,74%, la 8.675,88 puncte, iar indicele Nasdaq a scăzut cu 0,59%, la 1.825,92 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor’s 500 a scăzut cu 1,37%, la 931,77 puncte.

De asemenea, investitorii au reacţionat şi la datele negative privind piaţa muncii. Angajatorii privaţi din Statele Unite au făcut în mai 532.000 disponibilizări, sub nivelul revizuit la 545.000 disponibilizări din luna aprilie, arată un raport publicat miercuri de un serviciu privat de recrutare