Bursa încheie săptămâna pe plus

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat, vineri, cu 0,82%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.320,83 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a crescut cu 0,81%, până la 8.118,92 puncte. În același timp, indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a castigat 0,38%, ajungând la valoarea de 29.857,05 puncte.

 

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de vineri de pe BVB este CONDMAG SA, titlurile căreia s-au apreciat cu 6,90%. Pe poziția a doua se află CASA DE BUCOVINA-CLUB DE MUNTE, cu un avans de 4,38% al prețului acțiunilor, fiind urmată de BIOFARM SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 3,77%. Totodată, titlurile BERMAS s-au apreciat cu 3,70%, iar cele ale ELECTROMAGNETICA cu 3,19%.

 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor PETROLEXPORTIMPORT SA: -12,18%. Un declin de 6,85%, față de ședința precedentă, au avut-o și titlurile ELECTROARGES SA, în timp ce titlurile AEROSTAR SA au suferit o depreciere de 5,39%. Acțiunile FARMACEUTICA REMEDIA au scăzut cu 2,86%, iar cele ale BANCA COMERCIALA CARPATICA SA au pierdut 1,79% din valoare.

 

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, vineri, pe BVB, cele ale Fondului Proprietatea SA: 19,1 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de 15,3 milioane lei, FP fiind totodată acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed