Marcel Ciolacu: Suntem în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate, cum am promis, înainte de Paşte / Îi asigur pe români că rămânem la fel de hotărâţi şi cu privire la plata pensiilor recalculate în septembrie, banii sunt în buget

0

”Încep cu anunţul că suntem în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate, cum am promis, înainte de Paşte”, a anunţat premierul în deschiderea şedinţei Executivului.

Premierul a dat asigurări că Guvernul are bani pentru plata pensiilor recalculate.

”Îi asigur pe români că rămânem la fel de hotărâţi şi cu privire la plata pensiilor recalculate în septembrie. Ştiu că vor mai fi până atunci zeci de ştiri că nu sunt banii necesari. Însă datele din primul trimestru arată clar, avem o majorare a încasărilor din contribuţiile sociale cu peste 22%, acesta fiind efectul creşterii numărului de locuri de muncă şi a salariilor”, a spus Ciolacu.

”Vom asigura plata integrală a pensiilor recalculate, banii, de altfel, sunt deja prinşi în buget pentru întreg capitolul de pensii!”, a mai spus şeful Executivului.