Bursele europene au închis pe verde, după scumpirea titlurilor băncilor şi companiilor petroliere

0

Indicele Footsie-100 al bursei din Londra a închis în creştere cu 1,82%, la 4.202,13 puncte, iar indicele CAC 40 al bursei pariziene a avansat cu 2,31%, la 3.052,08 puncte.

DAX, indicele vedetă al bursei din Frankfurt, a urcat cu 3,19%, la 4.722,34 puncte. Acesta închisese şedinţa de vineri la 4.576,31 puncte.
La rândul său, indicele FTSEurofirst 300 a închis în urcare cu 1,75, la 828,18 puncte, după ce atinsese 805,93 puncte în timpul şedinţei de luni, cel mai mic nivel din aprilie.

Acţiunile băncilor BNP Paribas, Banco Santander, Credit Suisse, Royal Bank of Scotland, Barclays, Commerzbank şi Deutsche Bank au înregistrat creşteri cuprinse între 1,2% şi 4,8%.

„Piaţa şi-a revenit destul de mult. Analiştii sunt de părere că acest trimestru ar putea fi mai bun din punct de vedere al performanţelor financiare decât celelalte”, a declarat Mike Lenhoff, strateg şef în cadrul companiei Brewin Dolphin, al cărei sediu central se află la Londra.

Printre companiile petroliere, titlurile BP,  Royal Dutch Shell, Total, Repsol şi BG Group au înregistrat urcări cuprinse între 1,3% şi 2,2%.