Bursele europene au închis pe verde, pe fondul optimismului de pe piaţă

0

Indicele FTSEurofirst 300 a urcat cu 0,3%, la 910,10 puncte, cel mai mare nivel din 10 noiembrie 2008. Bursa din Londra a închis cu indicele Footsie-100 în urcare cu 0,20%, la 4.586,16 puncte, realizând a 11-a performanţă pozitivă consecutivă, în timp ce indicele CAC 40 al bursei din Paris a crescut cu 0,17%, la 3.372,36 puncte.

La rândul său, indicele vedetă al bursei din Frankfurt, DAX, a avansat cu 0,4%, la 5.251,55 puncte. Acesta închisese şedinţa de vineri la 5.229,36 puncte.

Evoluţia pozitivă a fost susţinută şi de scumpirea titlurilor companiilor petroliere, unde acţiunile BP s-au apreciat cu 1,7%, înainte ca grupul să afişeze, marţi, rezultate financiare trimestriale. În acelaşi timp, acţiunile ENI, Royal Dutch Shell şi StatoilHydro s-au apreciat între 0,8 şi 2,1%.

Potrivit datelor publicate luni de Departamentul Comerţului, vânzările de case au urcat în iunie, în Statele Unite, cu un ritm anual de 384.000, în creştere cu 11% faţă de mai, ceea ce a sporit optimismul investitorilor cu privire la o revenire a economiei.  (NewsIn)