Bursele lumii și aurul caută să-și bată limitele în ultimele zile ale anului

0

Rezistenţele sunt acele praguri de prețuri ale cotațiilor acțiunilor sau ale indicilor bursieri, care au fost, anterior, maxime, sub care piața a căzut ulterior, iar acum sunt niveluri greu de depășit.

Cum, în ultimele zile ale anului, mulți investitori de portofoliu și chiar și mulți speculatori sunt în vacanță, lichiditatea este redusă, adică volumul de tranzacții este mai mic și rezistențele sunt mai ușor de învins.

 

Speculatorii se străduie acum să ducă prețurile peste rezistențe, contând tocmai pe faptul că, la revenirea din vacanță, grosul investitorilor vor socoti că  prețurile sunt prea mari față de datele fundamentale  ale pieței, că va urma o scădere și se va trece la vânzare, din care speculatorii vor câștiga aproape sigur.

Acesta ar putea fi unul din motivele pentru care toate bursele lumii sunt în creștere, în afară de faptul că și administratorilor de portofolii le convine să încheie anul cu valori de piață mai ridicate ale acestora.

Așa se face că mulți indici par că se pregătesc să-și atace rezistențele, începând cu indicele de referință ( deși nu neapărat cel mai reprezentativ al Bursei de Valori București (BVB). BET, indicele celor mai importantge 10 acțiuni de la BVB (cu excepția SIF-urilor, societățile de investiții financiare) pleacă mâine de la 4.319 puncte, și caută să treacă de 4.325, o rezistență locală. Maximul care este o provocare mai importantă se află însă la 4.400 de puncte.

Cel  mai important indice european, DAX, al Bursei din  Frankfurt, testează rezistenţa liniei de tendinţă descendentă care a ajuns în dreptul cotaţiilor  curente, de pe la 5.900 de puncte (v. graficul din raportul  casei de brokweraj SSIF Broker din Cluj Napoca, ataşat la articol).  O stagnare în jurul acestui prag, ar putea însemna chiar răsturnarea tendinţei.

În fine, indicii americani DJIA şi S&P 500 atacă rezistenţele de la 21.300, respectiv 1270 de puncte, vom vedea şi cu ce fel de succes.

Cât despre aur, maximul de bătut de pe la 1.620 de dolari uncia este la doar 20 dolari mai sus decât cotația curentă.