Calendar ortodox 27 octombrie 2023. Sărbătoare cu cruce roșie de Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

0

Sfântul Dimitrie Basarabov este sărbătorit, în fiecare an, pe 27 octombrie. S-a născut în satul Basarabi, la sud de Dunăre şi a trăit în secolul al XIII-lea, în timpul „imperiului” vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de fraţii Petru şi Asan.

Sfântul Dimitrie Basarabov s-a retras într-o peşteră, acolo unde şi-a trăit viaţa. Tradiţia spune că înainte de a muri, s-a aşezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, fiind acoperit în timp de apele râului.

Moaştele sale au rămas multă vreme sub ape, până când o copilă care pătimea de duh necurat a avut o revelaţie: Sfântul Dimitrie Basarabov i s-a arătat şi i-ar fi spus: „Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui”.

Astfel, părinţii copilei au mers la locul indicat în vis, lângă râul Lom şi au găsit trupul neputrezi al sfântului, între două pietre.

Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aşezate cu cinste, în iunie 1774, în actuala catedrală patriarhală din Bucureşti.

Una dintre minunile săvârşite de Sfântul Dimitrie s-a întâmplat chiar în Bucureşti, la Catedrala Patriarhală, în anul 1989 şi a fost povestită de părintele Iustin Bulimar.

„In 1989, in urma slujbei Sfantului Maslu, un credincios pe care eu l-am vazut de mai multe ori participand la aceasta Sfanta Taina si la celelalte slujbe ale Bisericii ramanea intotdeauna ultimul de se inchina. Si, intr-una din zile, la fel procedand, a urcat la racla sfintelor moaste (dar de ce ramanea ultimul sa se inchine? – pentru ca umbla cu carje), si-a asezat carjele, ca de obicei, ca sa si le poata lua dupa rugaciune, dupa ingenuncherea pe care o putea face el acolo in felul lui, si minunea s-a intamplat: s-a ridicat, s-a inchinat, a coborat treptele, n-a realizat pe moment ca el de fapt isi uitase carjele si de-abia dupa ce a coborat Dealul Patriarhiei si-a dat seama de miracolul, de minunea intamplata.

S-a intors inapoi plangand si multumind cu lacrimi in ochi, lui Dumnezeu si Sfantului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea – era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credinciosi, parintele Grichentie, care s-a retras dupa Revolutie, la pensie, la Manastirea Secu – si dansul a ramas foarte impresionat, desi mai vazuse si alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.