În fiecare an pe data de 29 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Calinic.
S-a născut în regiunea Cilicia (Asia Mică), într-o familie creştină.
Sfântul Calinic, ajuns la vârsta bărbatului desăvârşit, a văzut în jurul său mulţi oameni lepădându-se de Hristos şi trecând la religia păgână. Pentru această cădere, Sfântul Calinic suferea mult şi a ales să meargă prin oraşe şi sate să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu să întărească lumea în credinţă.
Căutând mântuirea sufletelor omeneşti, Sfântul Calinic a ajuns în oraşul Ancira (azi Ankara), din Galatia, unde a fost dus înaintea guvernatorului. În faţa acestuia, Calinic a recunoscut că este creştin şi că a venit să propovăduiască învăţătura creştină.
Scris este, spunea Sfântul Calinic guvernatorului, că „De va întoarce cineva pe cel păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui suflet de la moarte şi va acoperi mulţime de păcate. Deci, aş fi voit să te aduc şi pe tine la lumină, din întunecarea diavolească care te-a cuprins şi astfel să te povăţuiesc la calea adevărului” (Vieţile Sfinţilor).
„Au doară voieşti să mă lepăd de zei şi să cinstesc moartea cea amară, mai bine decât viaţa cea dulce, ascultând cuvintele tale nebune? Nu voi face aceasta nicidecum, ci pe tine te voi sili să te închini zeilor noştri, căci cumplite chinuri voi pune asupra ta şi voi vedea de va veni Dumnezeul tău să te scape din mânile mele. Nu voi cruţa trupul tău, până ce nu vei cunoaşte puterea şi stăpânirea zeilor şi până nu le vei aduce lor jertfe”, i-a răspuns ighemonul, plin de mânie.
A fost supus unor chinuri cumplite, iar la sfârşitul torturilor, demnitarul închinător la zei a hotărât ca mucenicul să fie încălţat cu încălţăminte de fier, în care erau piroane ascuţite, şi să fie dus în cetatea Gangra şi acolo să fie ars în foc. Motivul era că în acea cetate Sfântul Calinic întorsese mulţi oameni la Hristos şi voia ca aceia să-i vadă sfârşitul lui şi să se teamă.
Deci, sfântul, având în picioare încălţările cu piroane de fier, umbla ca şi cum nu simţea durerea din rănirea picioarelor şi cânta din psalmi.
Pe drum soldaţii care primiseră ordin să stea în spatele lui şi să-l alerge au însetat rău şi i-au spus: „roagă-te Dumnezeului tău, ca să ne dea apă şi să nu murim. Căci noi am auzit că Dumnezeul tău toate le poate face. Deci, să nu pomeneşti răutăţile făcute de noi ţie, căci nu de voia noastră te-am muncit, ci din porunca ighemonului” (Vieţile Sfinţilor).
Deoarece temperaturile erau foarte ridicate şi nu exista nici o sursă de apă, Sfântul Calinic s-a rugat lui Dumnezeu şi a izvorât apă dintr-o piatră, şi au băut soldaţii.
Ajunşi în Gangra, Sfântul Calinic a fost băgat într-un cuptor încins cu foc mare. Şi-a făcut semnul crucii şi, rugându-se, a intrat în cuptor şi s-a culcat, dându-şi sufletul său lui Dumnezeu.
După ce focul s-a stins, creştinii din oraş au luat trupul mucenicului, care nu era vătămat în niciun fel de foc, şi l-au îngropat. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)