Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul care abilitează Guvernul să emită ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare

Au fost 155 de voturi „pentru”, 21 „împotrivă” şi 90 de abţineri.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, de la încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2021, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2021.

Domenii de reglementare pentru care este solicitată abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare sunt: finanţe şi economie, dezvoltare, lucrări publice şi administraţie, afaceri interne, transporturi şi infrastructură, sănătate, agricultură şi dezvoltare rurală, mediu, ape şi păduri, cultură, tineret şi sport, fonduri europene.

Iniţiativa de lege mai arată că ordonanţele emise de Guvern sunt supuse aprobării Parlamentului, conform procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Legislativului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2021. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.

În ce priveşte finanţele şi economia, Executivul va putea emite ordonanţe, în timpul vacanţei parlamentare, şi în domenii precum: rectificarea bugetului de stat pe anul 2021, rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Pe 9 iunie, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed