Canada şi Marea Britanie sunt aproape de un acord care va asigura continuarea comerţului liber între cele două ţări după Brexit – surse

Cele două ţări discută un mecanism punte, care le va permite să elimine temporar tarifele. Acesta va fi probabil sub forma unui memorandum de înţelegere, pe care Ottawa îl poate conveni fără să aibă nevoie de acordul Parlamentului.

Acest lucru înseamnă că părţile implicate pot evita impunerea reciprocă de tarife, atunci când Marea Britanie iese din UE pe 31 decembrie.

Canada şi Marea Britanie au încheiat un acord comercial pe 21 noiembrie, pentru a proteja schimbul de bunuri care are un volum de 29 de miliarde de dolari canadieni (22,7 miliarde dolăari americani).

Însă, Camera Comunelor din Canada a încheiat sesiunea de toamnă pe 21 decembrie fără să aprobe acordul, ceea ce înseamnă, teoretic, că cele două ţări vor începe să îşi impună reciproc tarife pe exporturi, de la 1 ianuarie.

”Ar trebui să fie anunţat ceva în următoarele zile. Este vorba despre continuitate, companiile nu vor plăti tarife”, a spus una dintre surse.

O a doua sursă a spus că discuţiile decurg foarte bine şi a exclus la rîndul ei introducerea de tarife.

Camera Comunelor din Canada îşi va relua activitatea pe 25 ianuarie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed