Când îi dăm copilului primul smartphone?

0

Unul dintre cele mai dezbătute şi controversate subiecte ale momentului este: care este vârsta potrivită pentru a-i da unui copil un telefon inteligent?

Dacă în 2012 vârsta medie la care copiii din societăţile vestice primeau un smartphone era 12 ani, acum aceasta a scăzut la 10 ani, potrivit unui studiu al firmei de cercetare a pieţei Influence Central.

 

Conform Go4it, unii copii au propriul telefon la vârste mult mai mici, inclusiv la vârsta de 4 ani. Ioana i-a dat băiatului ei gadgeturi pentru a se juca cu ele încă de la vârsta de trei ani, deoarece, potrivit ei, erau singurele lucruri care îl linişteau. De la vârsta de 4 ani, copilul are propriul lui telefon inteligent, un model mai vechi din familie şi ştie să îl folosească înainte de a învăţa să scrie sau să numere.

 

„Nu ştiu dacă este bine sau nu faptul că are propriul smartphone. A fost un copil agitat şi telefoanele, tabletele şi alte electronice erau singurele lucruri care îl linişteau. Cred şi că, într-un fel, nu te poţi opune evoluţiei tehnologiei”, a declarat ea.

 

Partea bună în acest caz este că cel mic nu a devenit dependent de gadget.

 

„În weekend-uri şi vacanţe se joacă în continuare cu copiii şi are multe activităţi în aer liber. Se plimbă cu bicicleta, se joacă cu mingea. Uneori nu se atinge de smartphone toată ziua”, a mai spus Ioana.

 

Articolul integral pe Go4it.ro