Când se reiau spectacolele în săli! Ministrul Culturii vine cu noi informații

0

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu,  a anunțat că situația va rămâne așa, având în vedere evoluția pandemie din România.

„Aceste posibile măsuri de relaxare sunt dictate, în mod clar, de cifrele pe care ni le arată evoluţia epidemiologică. Am mai fost întrebat în multe rânduri legat de reluarea spectacolelor în săli şi tot timpul am răspuns, uitându-mă şi la ceea ce se întâmplă în Vest, că, în momentul în care vom avea un număr de îmbolnăviri format din 2 cifre, putem discuta acest lucru”, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Culturii.

În ceea ce privește data la care se vor deschise, totul depinde de numărul cifrelor și de evoluția cazurilor. Bogdan Gheorghiu a menţionat exemplul Austriei, care a permis reluarea spectacolelor în săli, în condiţii stricte, în momentul în care au avut 10-12 îmbolnăviri pe zi.

„Din păcate, (…), în loc să ne îndreptăm spre 2 cifre, ne-am îndreptat spre 4 cifre. Din păcate, în astfel de condiţii nu putem spera prea curând la reluarea evenimentelor din lumea artei spectacolelor în interior”, a spus ministrul Culturii.